Kavalactonă
Kavalactonele sunt o clasă de compuși lactonici conținuți în principal în planta kava kava (Piper methysticum). În plus, acestea pot fi găsite și în planta Alpinia Zerumbet [1]. Această clasă de compuși este motivul pentru proprietățile psihoactive ale kava, despre care Europa a aflat în secolul al XVIII-lea [2]. Prima dată am aflat informații despre această plantă din lucrările chimistului american Alexander Shulgin, care a fost unul dintre pionierii în studiul proprietăților acestei plante.
Există 6 kavalactone principale în total: - Kavain, 7,8-dihidrokavain
- metilsticină
- 7,8-dihidromethystycin
- Yangonină
- Desmetoxiangonină.
Proprietăți
Compușii activi au fost studiați pentru proprietățile lor analgezice. Administrate pe cale orală, kavaina și dihidrokavaina prezintă cel mai scurt timp de absorbție, vârful efectului atingând maximum 10 minute după consum. Metisticina și dihidrometisticina sunt mai puternice, dar efectul maxim nu se observă decât la 45 de minute de la ingestie. Împreună, aceste substanțe au un efect sinergic [3]. Pe lângă proprietățile analgezice, într-un studiu efectuat în 1973 de Alexander Shulgin s-au constatat și efecte antifungice și anticonvulsive.
Dar ce ne spune știința modernă despre kava? Oamenii de știință au arătat că efectul principal al kavalactonelor provine din faptul că acestea sunt liganzi ai receptorilor GABA-A [4, 5, 6]. Cu toate acestea, un studiu din 2007 sugerează că GABA nu este limitat doar la GABA. S-a dovedit a fi. Într-un articol din 2012, personalul de la Consiliul Național de Cercetare din Italia a arătat că unul dintre compușii kava, yangonin, este un ligand CB-1 al receptorului endocannabinoid (nu la fel de puternic ca THC, dar totuși). Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că această lucrare a fost realizată doar in vitro, astfel încât este nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma că efectele cannabimimetice psihoactive apar și la om. În practică, oamenii consumă de aproximativ 10 ori mai multă yangonină decât s-a studiat la un moment dat, astfel încât efectele asupra CB-1 pot fi considerate destul de plauzibile [7]. Un alt lucru interesant este că kavalactonele sunt inhibitori MAO comparabili ca potență cu curcumina, care a fost aleasă ca referință în studiu [8]. Acest lucru poate explica activitatea lor împotriva depresiei.
Aplicații
În plus față de utilizarea recreativă, kava s-a impus ca agent medicinal. Deși au existat unele incertitudini în studiile privind mecanismul de acțiune al acestui alcaloid, există deja unele informații interesante și confirmate în studiile privind efectele kava kava asupra anumitor boli. După cum ați observat în secțiunea anterioară, kavalactonele au efecte anti-anxietate. De ce să nu folosim acest lucru pentru o boală reală care vine la pachet cu anxietatea? Cea mai timpurie lucrare pe care am găsit-o datează din 2009. Aceasta arată că extractul de kava este un tratament sigur și eficient pentru depresie și tulburarea de anxietate generalizată (atunci când nu se consumă mai mult de 250 mg de kavalactone pe zi) [9]. Studiile ulterioare (inclusiv un studiu dublu-orb, controlat cu placebo) au confirmat eficacitatea terapeutică a acestei plante, cu mențiuni că această eficacitate este comparabilă cu cea a buspironei și a opipramolului [10, 11, 12].
Restricții
În ciuda proprietăților pozitive ale kava, există și efecte negative ale acestei plante. Deoarece unele kavalactone sunt inhibitori MAO, acestea nu pot fi utilizate împreună cu antidepresivele din cauza riscului de sindrom serotoninic, care poate fi fatal. De asemenea, kava nu trebuie consumată împreună cu brânza, deoarece există riscul sindromului de tiramină. În plus, kavalactonele sunt rele pentru ficat. În cazuri rare, extractul de kava poate avea un puternic efect hepatotoxic [13, 14, 15]. Culturile recomandate pentru utilizarea tradițională conțin mai puține flavokavine care sunt toxice pentru ficat. Nu se recomandă recoltarea de rădăcini de la plante mai tinere de 5 ani.
Utilizarea tradițională
Alexander Shulgin relatează că kava era folosită ca o băutură stimulantă care făcea parte în mod normal din viața socială, precum cafeaua în cultura noastră. În timpul ceremoniei, oamenii își încrucișau picioarele în fața lor și stăteau într-o stare de ebrietate. Două metode de preparare a băuturii sunt bine documentate [16].
Metoda Tonga
Prin această metodă, oamenii mestecau mai întâi rădăcinile plantei astfel încât să o zdrobească, evitând pe cât posibil contactul salivei cu pulpa și înghițind-o. Apoi, materialul mestecat era înmuiat în apă și infuzat. După aceea, lichidul era decantat și era gata pentru consum. Persoana care mesteca planta a simțit amorțeală a limbii și o pierdere prelungită a gustului. Descrierea efectelor după consum era similară unei intoxicații alcoolice puternice.
Cu toate acestea, misionarii au interzis această metodă din cauza caracterului său neigienic. Cea mai importantă parte a ritualului este adăugarea apei la masă. Băutura terminată este servită fiecărei persoane în parte, strigând-o pe fiecare pe nume; în Samoa se folosesc în acest scop nume speciale, care nu sunt folosite în afara acestei ceremonii. După ce primește băutura, persoana bate din palme și varsă o cantitate mică de kava zeilor, apoi bea restul.
Metoda Fiji
Această procedură este mai frecventă în zilele noastre. Ea presupune măcinarea mecanică a rădăcinii, în timpul căreia aceasta este umezită cu apă. Mușchiul rezultat este apoi infuzat în apă. Atunci când se utilizează această metodă, efectele psihoactive sunt mai puțin resimțite, predominând efectele tonice și anti-anxietate. Shulgin sugerează că enzimele din salivă pot provoca o transformare a substanțelor active din kava kava, ceea ce ar contribui la efectele psihoactive descrise în cazul utilizării metodei folosite în regatul Tonga.
Concluzii
În ciuda atractivității kavalactonelor și a kava, nu este ușor să cumpărați rădăcina acestei plante. În unele state și țări din Europa, ardeii intoxicanți sunt catalogați drept substanțe foarte puternice și otrăvitoare, ceea ce, în consecință, interzice utilizarea lor în suplimentele alimentare. Cu toate acestea, puteți merge destul de legal la ceremonia kava pe insulele Fiji, unde aceasta se va desfășura în conformitate cu toate tradițiile.
Dar ce ne spune știința modernă despre kava? Oamenii de știință au arătat că efectul principal al kavalactonelor provine din faptul că acestea sunt liganzi ai receptorilor GABA-A [4, 5, 6]. Cu toate acestea, un studiu din 2007 sugerează că GABA nu este limitat doar la GABA. S-a dovedit a fi. Într-un articol din 2012, personalul de la Consiliul Național de Cercetare din Italia a arătat că unul dintre compușii kava, yangonin, este un ligand CB-1 al receptorului endocannabinoid (nu la fel de puternic ca THC, dar totuși). Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că această lucrare a fost realizată doar in vitro, astfel încât este nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma că efectele cannabimimetice psihoactive apar și la om. În practică, oamenii consumă de aproximativ 10 ori mai multă yangonină decât s-a studiat la un moment dat, astfel încât efectele asupra CB-1 pot fi considerate destul de plauzibile [7]. Un alt lucru interesant este că kavalactonele sunt inhibitori MAO comparabili ca potență cu curcumina, care a fost aleasă ca referință în studiu [8]. Acest lucru poate explica activitatea lor împotriva depresiei.
Aplicații
În plus față de utilizarea recreativă, kava s-a impus ca agent medicinal. Deși au existat unele incertitudini în studiile privind mecanismul de acțiune al acestui alcaloid, există deja unele informații interesante și confirmate în studiile privind efectele kava kava asupra anumitor boli. După cum ați observat în secțiunea anterioară, kavalactonele au efecte anti-anxietate. De ce să nu folosim acest lucru pentru o boală reală care vine la pachet cu anxietatea? Cea mai timpurie lucrare pe care am găsit-o datează din 2009. Aceasta arată că extractul de kava este un tratament sigur și eficient pentru depresie și tulburarea de anxietate generalizată (atunci când nu se consumă mai mult de 250 mg de kavalactone pe zi) [9]. Studiile ulterioare (inclusiv un studiu dublu-orb, controlat cu placebo) au confirmat eficacitatea terapeutică a acestei plante, cu mențiuni că această eficacitate este comparabilă cu cea a buspironei și a opipramolului [10, 11, 12].
Restricții
În ciuda proprietăților pozitive ale kava, există și efecte negative ale acestei plante. Deoarece unele kavalactone sunt inhibitori MAO, acestea nu pot fi utilizate împreună cu antidepresivele din cauza riscului de sindrom serotoninic, care poate fi fatal. De asemenea, kava nu trebuie consumată împreună cu brânza, deoarece există riscul sindromului de tiramină. În plus, kavalactonele sunt rele pentru ficat. În cazuri rare, extractul de kava poate avea un puternic efect hepatotoxic [13, 14, 15]. Culturile recomandate pentru utilizarea tradițională conțin mai puține flavokavine care sunt toxice pentru ficat. Nu se recomandă recoltarea de rădăcini de la plante mai tinere de 5 ani.
Utilizarea tradițională
Alexander Shulgin relatează că kava era folosită ca o băutură stimulantă care făcea parte în mod normal din viața socială, precum cafeaua în cultura noastră. În timpul ceremoniei, oamenii își încrucișau picioarele în fața lor și stăteau într-o stare de ebrietate. Două metode de preparare a băuturii sunt bine documentate [16].
Metoda Tonga
Prin această metodă, oamenii mestecau mai întâi rădăcinile plantei astfel încât să o zdrobească, evitând pe cât posibil contactul salivei cu pulpa și înghițind-o. Apoi, materialul mestecat era înmuiat în apă și infuzat. După aceea, lichidul era decantat și era gata pentru consum. Persoana care mesteca planta a simțit amorțeală a limbii și o pierdere prelungită a gustului. Descrierea efectelor după consum era similară unei intoxicații alcoolice puternice.
Cu toate acestea, misionarii au interzis această metodă din cauza caracterului său neigienic. Cea mai importantă parte a ritualului este adăugarea apei la masă. Băutura terminată este servită fiecărei persoane în parte, strigând-o pe fiecare pe nume; în Samoa se folosesc în acest scop nume speciale, care nu sunt folosite în afara acestei ceremonii. După ce primește băutura, persoana bate din palme și varsă o cantitate mică de kava zeilor, apoi bea restul.
Metoda Fiji
Această procedură este mai frecventă în zilele noastre. Ea presupune măcinarea mecanică a rădăcinii, în timpul căreia aceasta este umezită cu apă. Mușchiul rezultat este apoi infuzat în apă. Atunci când se utilizează această metodă, efectele psihoactive sunt mai puțin resimțite, predominând efectele tonice și anti-anxietate. Shulgin sugerează că enzimele din salivă pot provoca o transformare a substanțelor active din kava kava, ceea ce ar contribui la efectele psihoactive descrise în cazul utilizării metodei folosite în regatul Tonga.
Concluzii
În ciuda atractivității kavalactonelor și a kava, nu este ușor să cumpărați rădăcina acestei plante. În unele state și țări din Europa, ardeii intoxicanți sunt catalogați drept substanțe foarte puternice și otrăvitoare, ceea ce, în consecință, interzice utilizarea lor în suplimentele alimentare. Cu toate acestea, puteți merge destul de legal la ceremonia kava pe insulele Fiji, unde aceasta se va desfășura în conformitate cu toate tradițiile.
Albizia Julibrissin
Prima parte a denumirii științifice, Albizia, provine de la florentinul Filippo del Albizzi, care a introdus planta în Europa în 1745. Epitetul speciei, julibrissin, este o distorsiune a lui gul-i abrisham, care înseamnă "floare de mătase" în persană. Frunzele sale se închid încet noaptea, iar când plouă, frunzele se apleacă în jos; astfel, numele său persan modern "shabkhosb" înseamnă "somn de noapte". Această tendință explică și numele comun chinezesc "hehuan", care înseamnă "oblon fericit" și simbolizează un cuplu fericit în pat. Denumirile comune în Japonia sunt nemunoki, nemurinoki și nenenoki, care înseamnă "copac adormit". Copacul nemu este o traducere parțială a cuvântului nemunoki.
A. julibrissin este cultivat pe scară largă ca plantă ornamentală în parcuri și grădini datorită frunzelor cu textură frumoasă, florilor și coroanei orizontale atrăgătoare. Este adesea plantată în zone semiaride, cum ar fi Valea Centrală a Californiei, centrul Texasului și Oklahoma.
Coroana largă a copacului adult permite obținerea unei umbre pestrițe. Culorile florilor variază de la alb la galben intens cu vârfuri roșii. Sunt semnalate și variante cu flori crem sau galben pal.
Utilizare
Această plantă este utilizată în țările asiatice ca medicament de sine stătător pentru tratarea insomniei, precum și în combinație cu alte plante. Ea este solicitată în mod activ. De exemplu, în 2002, în Taiwan, această plantă făcea parte dintr-o combinație de trei plante medicinale prescrise pentru pacienții care sufereau de insomnie [17]. Cel mai adesea se utilizează fie scoarța, fie florile copacului sub formă uscată pentru a obține forma farmaceutică.Trei substanțe sunt considerate a fi responsabile pentru efectele sedative ale plantei:
- Quercitrin
- Isoquercitrin
- Julibroside C1
Cu toate acestea, în ciuda efectului sedativ dorit, utilizarea plantei poate fi limitată de faptul că scoarța sa conține saponine citotoxice [21, 22], care, totuși, își pot găsi utilizarea în terapia leucemiei datorită activării caspazei-3 [23].
Anadenanthera peregrina
Anadenanthera peregrina, cunoscută sub numele de yopo sau cohoba, este un arbore peren care face parte din familia Fabaceae. Indigenă în regiunile tropicale ale Americii de Sud, în special în bazinul râului Orinoco și în Caraibe, această plantă a captat atenția cercetătorilor și a pasionaților deopotrivă datorită efectelor sale psihoactive puternice. Semințele de A. peregrina conțin o gamă bogată de alcaloizi, inclusiv bufotenină, dimetiltriptamină (DMT) și 5-MeO-DMT, care sunt responsabili pentru proprietățile sale psihoactive. De-a lungul istoriei, diverse culturi indigene au utilizat această plantă în scopuri spirituale, medicinale și recreative, subliniind semnificația culturală și versatilitatea sa.
Descriere botanică și modele de creștere
Anadenanthera peregrina este un copac de mărime medie, atingând de obicei înălțimi între 15 și 20 de metri. Scoarța este netedă și cenușie, iar frunzele sunt bipenate, cu foliole mici, eliptice. Copacul produce flori parfumate, de culoare crem, care dau naștere unor păstăi de semințe alungite, lemnoase. Fiecare păstaie conține numeroase semințe brun-roșcate, care sunt sursa principală a compușilor psihoactivi ai plantei.
A. peregrina prosperă în climatele tropicale și subtropicale, preferând solurile bine drenate și lumina solară abundentă. Arborele este rezistent și poate tolera o gamă largă de condiții de mediu, inclusiv inundații periodice și secetă. Distribuția sa naturală se întinde din Venezuela și Columbia până în regiunile sudice ale Braziliei și Paraguayului.
Utilizări tradiționale și semnificație culturală
Utilizarea Anadenanthera peregrina datează din perioada precolumbiană, dovezile arheologice sugerând consumul acesteia de către culturi indigene precum Taino, Carib și Yanomami. În mod tradițional, semințele erau măcinate într-o pulbere fină, care era apoi amestecată cu o substanță calcinată, cum ar fi cochilii de melc sau cenușă de plante, pentru a crea un tutun de prizat numit yopo sau cohoba. Acest amestec era administrat de obicei prin nări, cu ajutorul unor dispozitive specializate de inhalare, cum ar fi tuburi de os sau de lemn.
Efectele psihoactive ale A. peregrina erau foarte apreciate în contexte ritualice și șamanice, deoarece se credea că facilitează comunicarea cu lumea spiritelor și favorizează vindecarea. În plus, planta a fost folosită ocazional în scopuri recreative, utilizatorii căutând proprietățile sale euforice și halucinogene.
Efecte psihoactive și constituenți activi
Semințele de Anadenanthera peregrina conțin un amestec complex de alcaloizi triptaminei, inclusiv bufotenină, DMT și 5-MeO-DMT. Acești compuși acționează ca agoniști la receptorul 5-HT2A, provocând o serie de efecte psihoactive care pot include halucinații vizuale și auditive, modificarea percepției timpului și spațiului, euforie și introspecție accentuată.
Intensitatea și durata experienței depind de diverși factori, precum metoda de administrare, sensibilitatea individuală și prezența altor alcaloizi sau aditivi. În general, efectele A. peregrina se caracterizează printr-un debut rapid, atingând apogeul între 15 și 30 de minute și atenuându-se după 1 până la 2 ore.
Preparare, consum și dozare
Pentru a valorifica proprietățile psihoactive ale Anadenanthera peregrina, semințele trebuie să fie pregătite și consumate corespunzător. Metodele tradiționale implică măcinarea semințelor până la obținerea unei pulberi fine și combinarea lor cu o substanță calcinată pentru a facilita absorbția și a reduce potențialele efecte nocive asupra mucoasei nazale. Adaptările moderne pot include extracția și purificarea alcaloizilor activi, care pot fi apoi vaporizați sau ingerați pe cale orală.
Dozajul este un factor esențial în determinarea intensității și siguranței experienței A. peregrina. O doză inițială tipică pentru forma de tutun de prizat variază între 3 și 5 semințe pe nară, utilizatorii experimentați optând uneori pentru cantități mai mari. Pentru alcaloizii extrași, doza trebuie ajustată în consecință, ținând cont de puritatea și potența preparatului.
Concluzii
Anadenanthera peregrina este o plantă remarcabilă, cu o istorie bogată și o gamă variată de efecte psihoactive. Combinația sa unică de atribute botanice, culturale și farmacologice o face un subiect fascinant pentru cercetări și explorări ulterioare. Prin înțelegerea și respectarea utilizărilor și practicilor tradiționale legate de A. peregrina, putem obține informații valoroase cu privire la potențialele aplicații și contribuții ale plantei la domeniul etnobotanicii.