LSD-25

  • Views Views: 9,193
  • Last updated Last updated:
  • Dietilamida acidului lisergic (LSD): O explorare în profunzime

    Informații generale

    Dietilamida acidului lisergic (LSD), cunoscută sub denumirea uzuală de acid, este o substanță psihoactivă puternică, renumită pentru capacitatea sa de a induce modificări profunde ale percepției, dispoziției și conștiinței. Clasificat chimic drept compus psihedelic, LSD aparține familiei ergoline și este derivat din acidul lisergic, un compus natural care se găsește în ciuperca ergot care crește pe anumite cereale, în special secara. Sinteza LSD a fost realizată pentru prima dată de chimistul elvețian Albert Hofmann în 1938, ca parte a cercetărilor privind alcaloizii ergotului. Cu toate acestea, proprietățile sale psihoactive au fost descoperite abia la 19 aprilie 1943, când Hofmann a atins accidental o cantitate mică și a experimentat efectele sale psihoactive.

    Formula LSD și soluția LSD

    LSD a câștigat proeminență în anii 1950 și 1960 ca o componentă cheie a mișcărilor contraculturale, în special în domeniul artei, muzicii și spiritualității. Asocierea sa cu figuri precum Timothy Leary și explorarea conștiinței a condus la un interes larg pentru potențialul său ca instrument de autodescoperire și transcendență. Cu toate acestea, din cauza îngrijorărilor cu privire la siguranța și potențialul său de abuz, LSD a fost clasificat ca substanță controlată din Lista I în Statele Unite în 1970, oprind efectiv majoritatea cercetărilor privind aplicațiile sale terapeutice.

    În ciuda ilegalității sale, LSD rămâne un drog recreațional popular, utilizatorii căutând efectele sale halucinogene, care pot include distorsiuni vizuale și auditive, sinestezie și modificări profunde ale modelelor de gândire și ale percepției ego-ului. LSD este ingerat de obicei pe cale orală, cel mai adesea sub formă de hârtie absorbantă impregnată cu compus sau sub formă de picături lichide absorbite pe diferite substraturi. Efectele LSD depind de doză, dozele mici producând modificări mai ușoare ale percepției, iar dozele mari conduc la experiențe psihedelice mai intense. Durata efectelor variază de obicei între 6 și 12 ore, cu efecte reziduale care pot dura până la 24 de ore sau mai mult.

    Mărcile LSD

    Deși LSD este adesea asociat cu utilizarea recreativă, există un interes continuu pentru potențialele sale aplicații terapeutice. Cercetările efectuate la mijlocul secolului al XX-lea au sugerat că LSD ar putea fi benefic în tratamentul diferitelor tulburări psihiatrice, inclusiv depresia, anxietatea și dependența. Studii recente au explorat, de asemenea, potențialul său în îngrijirea la sfârșitul vieții, în special pentru pacienții care se confruntă cu boli terminale. Cu toate acestea, barierele juridice și de reglementare au împiedicat progresul în acest domeniu, limitând disponibilitatea LSD pentru cercetarea clinică și utilizarea terapeutică.

    Proprietăți fizice

    Dietilamida acidului lisergic (LSD) posedă mai multe proprietăți fizice distinctive care contribuie la caracteristicile și metodele sale unice de utilizare.

    Aspect: LSD pur se prezintă de obicei ca un solid cristalin incolor și inodor. Cu toate acestea, datorită potenței sale extreme, LSD este adesea produs și distribuit sub formă de sare pentru a facilita manipularea și dozarea. Formele de sare comune includ tartratul LSD sau clorhidratul LSD, care sunt mai stabile și mai solubile decât compusul pur.

    Solubilitate: LSD prezintă o solubilitate limitată în apă, dar este foarte solubil în solvenți organici precum etanolul și dimetilsulfoxidul (DMSO). Acest profil de solubilitate influențează metodele utilizate pentru sinteza, purificarea și formularea sa în diferite forme de dozare. Pentru uz recreativ, LSD se dizolvă în mod obișnuit într-un solvent și se aplică pe un substrat suport, cum ar fi hârtia absorbantă sau pătratele de gelatină, pentru ingestia orală.

    Apă 67,02 mg/mL (20 °C) [bază liberă]

    Punct de topire:

    • LSD bază 80-85°C
    • Tartrat LSD 198-200°C

    LSD cristale

    Proprietăți chimice

    Acidul lisergic dietilamidă (LSD) se caracterizează printr-o serie complexă de proprietăți chimice care stau la baza efectelor sale psihoactive și a activității sale farmacologice.

    Structura chimică a LSD constă într-un sistem de inele biciclice cu o fracțiune dietil atașată la atomul de azot. Această structură unică conferă LSD o potență și o selectivitate ridicate pentru receptorii țintă specifici din creier.

    Izomerii LSD

    Stereochimie: LSD este un compus chiral cu doi stereocentri la atomii de carbon C-5 și C-8, astfel încât teoretic pot exista patru izomeri optici diferiți ai LSD. LSD, denumită și (+)-d-LSD, are configurația absolută (5R,8R). Stereozomerii 5S ai lizergamidelor nu există în natură și nu se formează în timpul sintezei din acidul d-lizergic. Retrosintetic, stereocentrul C-5 ar putea fi analizat ca având aceeași configurație a carbonului alfa al aminoacidului natural L-triptofan, precursorul tuturor compușilor biosintetici ai ergolinei.

    Cu toate acestea, LSD și izo-LSD, cei doi izomeri C-8, se interconvertesc rapid în prezența bazelor, deoarece protonul alfa este acid și poate fi deprotonat și reprotonat. Iso-LSD nepsihoactiv care s-a format în timpul sintezei poate fi separat prin cromatografie și poate fi izomerizat în LSD.

    Sărurile pure de LSD sunt triboluminescente, emițând mici sclipiri de lumină albă atunci când sunt agitate în întuneric. LSD este puternic fluorescentă și va străluci alb-albăstrui sub lumină UV. Se consideră că stereochimia LSD joacă un rol semnificativ în efectele sale farmacologice și în interacțiunile cu receptorii de serotonină din creier.

    Proprietăți acido-bazice: LSD este un compus slab bazic care poate suferi protonare sau deprotonare în funcție de pH-ul mediului său. În forma sa neutră, LSD există predominant ca bază liberă, care este mai puțin solubilă în apă și mai puțin biodisponibilă în comparație cu formele sale sărate. În condiții acide, cum ar fi în stomac după ingestia orală, LSD se protonează și se transformă în formele sale de sare solubile în apă, cum ar fi tartratul LSD sau clorhidratul LSD, ceea ce sporește absorbția și biodisponibilitatea sa.

    • Denumire IUPAC: (6aR,9R)-N,N-dietil-7-metil-4,6,6a,7,8,9-hexahidroindolo[4,3-fg]chinolină-9-carboxamidă
    • Număr CAS: 50-37-3
    • Alte denumiri: Dietilamidă de acid D-lizergic; N, N-dietil-D-lizergamidă; Dietilamidă de lizergsäure; LAD; LSD; LSD-25; 9,10-Didehidro-N,N dietil-6-metilergolină-8-β-carboxamidă

    Teste calitative ale reactivilor

    Expunereacompușilor la reactivi produce o schimbare de culoare care indică prezența compusului testat.

    Marquis

    Mecke

    Mandelin

    Liebermann

    Froehde

    Robadope

    Ehrlich

    Hofmann

    Simon's

    Fără reacție

    Fără reacție

    Fără reacție

    Fără reacție

    Fără reacție

    Fără reacție

    Roz - Violet - Albastru (lent)

    Albastru

    Fără reacție

    Moduri de sinteză

    LSD este un derivat al ergolinei. Se sintetizează în mod obișnuit prin reacția dietilaminei cu o formă activată de acid lizergic. Reactivii de activare includ clorura de fosforil și reactivii de cuplare peptidică precum PyBOP.

    LSD din LSA cu clorură de fosforil

    LSD din LSA cu PyBOP

    Acidul lisergic se obține prin hidroliza alcalină a lizergamidelor, cum ar fi ergotamina, o substanță derivată de obicei din ciuperca ergot pe placă de agar; sau, teoretic posibil, dar nepractic și neobișnuit, din ergină (amida acidului lisergic, LSA) extrasă din semințele de morning glory. Acidul lisergic poate fi, de asemenea, produs sintetic, deși aceste procese nu sunt utilizate în fabricarea clandestină din cauza randamentelor scăzute și a complexității ridicate.

    Efecte și dozare

    LSD se consumă cel mai frecvent pe cale orală, fie prin ingestia de hârtie absorbantă impregnată cu compus, fie prin administrarea de picături lichide direct pe limbă. Hârtia absorbantă, adesea împodobită cu desene sau modele colorate, este un suport popular pentru distribuirea LSD datorită ușurinței de manipulare și dozare. LSD-ul lichid, de obicei dizolvat în etanol sau alt solvent, oferă o mai mare flexibilitate în ceea ce privește dozajul și administrarea, dar necesită o măsurare atentă pentru a evita supradozarea.

    Cub de zahăr LSD

    Efectele subiective cuprind modificări ale tiparelor vizuale, percepții halucinatorii, distorsionarea percepției timpului, o autoreflecție accentuată, gândire abstractă, amplificarea plăcerii pentru muzică, sentimente de fericire intensă și o diminuare a sentimentului de sine. Utilizarea LSD este frecvent asociată cu experiențe descrise ca fiind mistice, despre care se crede uneori că ajută la introspecție și dezvoltare personală. LSD a fost aclamat drept substanța entheogenă contemporană inaugurală, o categorie rezervată de obicei preparatelor botanice tradiționale sau concentratelor.

    Spre deosebire de multe substanțe ilicite, LSD nu a fost legat în mod definitiv de toxicitatea fiziologică sau de proprietățile de dependență. Cu toate acestea, pot apărea reacții psihologice adverse precum anxietate extremă, sentimente de persecuție, credințe false și episoade de psihoză, în special la persoanele predispuse la afecțiuni psihice.

    Farmacologie

    Conform diferitelor studii, LSD acționează ca un agonist parțial la majoritatea subtipurilor receptorilor serotoninei, inclusiv la receptorii 5-HT1A, 5-HT2A, 5-HT2B, 5-HT2C și 5-HT6, cu afinități ridicate. Receptorii 5-HT3 și 5-HT4 sunt excluși. Receptorii 5-HT5B, care nu au fost găsiți la om, au, de asemenea, o afinitate ridicată pentru LSD.

    Mecanismul efectelor psihedelice ale LSD este considerat a fi activitatea agonistă (de legare) la subtipurile de receptori 5-HT2A, 5-HT2C și 5-HT1A, cu afinități ridicate. Informații suplimentare despre modul în care semnalarea modificată a serotoninei poate conduce la cascada de efecte vizuale și cognitive caracteristică LSD sunt disponibile aici. Trebuie remarcat faptul că mecanismul nu este pe deplin înțeles.

    Afinitățile de legare ale LSD pentru diverși receptori.

    Cercetările recente au constatat, de asemenea, că LSD activează cascade de semnalizare intracelulară diferite de serotonina endogenă, chiar și atunci când este legat la aceleași locuri de receptare. Deoarece cascadele de semnalizare intracelulare influențează expresia genelor, evenimentele de semnalizare induse de LSD în celule pot modifica în mod necorespunzător expresia genelor, ceea ce la rândul său poate duce la modificări ale stării neuronale și, ulterior, ale cogniției.

    Aceste constatări ajută la explicarea de ce efectele comportamentale pot semăna cu schizofrenia paranoidă la om.

    Studiul concluzionează că consumul acut de LSD crește expresia unui mic set de gene din creierul mamiferelor care sunt implicate într-o gamă largă de funcții celulare implicate în plasticitatea sinaptică, semnalizarea glutamatergică, arhitectura citoscheletală și poate comunicarea dintre sinapsă și nucleu.

    În plus, studiile au arătat că LSD posedă eficacitate de legare la toți receptorii de dopamină și norepinefrină. Majoritatea psihedelicelor serotoninergice nu sunt semnificativ dopaminergice, astfel încât LSD este unic în această privință. În special, s-a demonstrat că activitatea agonistă a LSD la receptorul D2 contribuie la efectele sale subiective.

    Depozitarea

    LSD este relativ instabil în prezența luminii, căldurii și oxigenului, care pot degrada compusul în timp. Pentru a-și menține potența și integritatea, LSD trebuie depozitat într-un mediu răcoros, întunecos și uscat, de preferință în recipiente etanșe. Condițiile adecvate de depozitare sunt esențiale pentru păstrarea calității produselor care conțin LSD și minimizarea degradării în timpul manipulării și transportului.

    Concluzie

    În concluzie, Dietilamida acidului lisergic (LSD) rămâne o substanță de un interes profund și controversată, istoria sa bogată și efectele farmacologice complexe făcând din ea un subiect de fascinație perpetuă. În ciuda clasificării sale ca substanță controlată din Lista I și a barierelor juridice care împiedică cercetarea, LSD continuă să captiveze cercetătorii, clinicienii și entuziaștii deopotrivă. Aplicațiile sale terapeutice potențiale, în special în domeniul tratamentului sănătății mintale, justifică continuarea investigațiilor în medii controlate. În plus, capacitatea unică a LSD de a altera conștiința și de a induce experiențe mistice subliniază importanța sa ca instrument de realizare a minții umane și de explorare a naturii conștiinței însăși. Cu toate acestea, considerațiile etice și preocupările legate de siguranță trebuie să ghideze viitoarele eforturi de cercetare pentru a asigura explorarea responsabilă a potențialelor beneficii și riscuri ale LSD. Prin parcurgerea acestor provocări cu rigoare științifică și compasiune, putem deschide noi perspective asupra funcționării creierului și putem deschide calea pentru abordări inovatoare ale vindecării și descoperirii de sine.

    Bibliografie

  • Loading…
Top